1. Se aleg fructe bine coapte, proaspete şi neterciuite. Se spală, se curăţă de codiţe şi de frunzuliţe şi se lasă la scurs într-o strecurătoare.
2. Fructele bine spălate şi scurse se pun într-o cratiţă de dulceaţă, în straturi alternative cu zahărul. Se stropeşte cu zeama de lămâie şi se lasă la rece 2-3 ore, să-şi lase zeama.
3. Se pune la fiert, la foc mare, amestecând uşor cu o lingură de lemn. Se spumează de câte ori este cazul şi se lasă să fiarbă, până se leagă siropul. Cine doreşte mai poate adăuga şi o jumătate de lămâie tăiată felii.
4. Se ia de pe foc şi se acoperă cratiţa cu un capac peste care se pune un şervet de bucătărie umed. Se lasă să se răcească şi se pune apoi dulceaţa la borcane, care se închid cu capace sau se acoperă cu folie de celofan.