1. Se curăţă şi se spală bine varza. Se taie în patru şi i se scoate cotorul, apoi se toacă fâşii. Se pune într-un lighenaş pregătit în prealabil.
2. Se curăţă şi se spală morcovii, apoi se dau pe răzătoare. Se pun peste varză, în lighenaş. Apoi se spală şi se curăţă de cotoare ardeii şi gogoşarii. Se taie în feliuţe subţiri. Se pun peste restul de legume şi se amestecă bine, astfel încât să se omogenizeze.
3. Într-o oală de 3 l, se pun apa şi oţetul. Se adaugă zahărul, boabele de muştar şi sarea şi se amestecă până ce se dizolvă zahărul. Se lasă la răcit. Între timp, se pregătesc şi celelalte ingrediente (ţelina, mărarul, cimbrul, usturoiul, hreanul).
4. Amestecul de legume se pune în borcane, îndesându-se bine cu lingura. Intercalat, se pun frunzele de ţelină şi de cimbru şi căţeii de usturoi. Deasupra, după ce s-a umplut borcanul, se pun câteva crenguţe de mărar şi fâşii de hrean. Se toarnă baiţul până aproape de gura borcanului şi se închide etanş, de preferat cu un capac cu filet. Odată închise, borcanele se depozitează într-un spaţiu răcoros şi întunecat (cămară, beci).
5. Borcanele închise etanş cu capace se pun la sterilizat pe bain-marie, timp de 15 de minute.