1. Pentru aluat, se freacă untul cu zahărul pudră, apoi se amestecă cu nuca şi făina. Se acoperă cu folie transparentă şi se păstrează la rece 5 minute.
2. Se împarte aluatul în două. Se întind două foi şi se coc pe rând, pe fundul unei tăvi dreptunghiulare, în cuptorul bine încins, 8-10 min. Când se scoate tava din cuptor, imediat se desprinde foaia coaptă de pe tavă şi se aşază pe o suprafaţă dreaptă.
3. Între cele două foi se pune un strat de gem diluat cu zeamă de portocale.
4. Pentru glazură, se bat deasupra unui vas cu apă clocotită gălbenuşurile cu zahărul şi zeama de portocale până se topeşte zahărul. Se întinde pe toată suprafaţa prăjiturii. Se ornează cu ciocolată şi se lasă să se întărească. Se taie şi se serveşte ziua următoare.