1. Pentru aluat, se dizolvă în laptele călduţ drojdia de bere şi o linguriţă de zahăr. Se acoperă şi se lasă într-un loc cald, 10 minute. Untul cu restul de zahăr şi zahărul vanilat se freacă spumă.
2. Se frământă un aluat din făină, laptele cu drojdia de bere, coaja de lămâie, untul cu zahărul şi ouăle bătute cu un praf de sare. Se frământă până se desprinde uşor de vas, apoi se acoperă şi se lasă la dospit într-un loc cald. Aluatul bine crescut trebuie să-şi dubleze volumul.
3. Între timp, macul se fierbe 5 minute în lapte. Se lasă puţin să se răcească şi se adaugă untul, scorţişoara, nuca, sucul de portocale, stafidele şi oul bătut. Se amestecă şi se lasă să se răcească.
4. Se mai frământă aluatul încă o dată. Se întinde într-o foaie dreptunghiulară, groasă de 1 cm, pe care se pune umplutura. Se rulează, se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se lasă din nou la crescut, 10 minute.
5. Se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 50-55 minute. Se scoate din formă, se stropeşte cu rom şi se pudrează cu zahăr.