Panettone

Panettone

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 600 g făină
  • 1 cub drojdie proaspătă de bere
  • 250 ml lapte
  • 175 g zahăr
  • 1 pachet zahăr vanilat
  • 6 gălbenuşuri
  • 200 g unt
  • 100 g stafide
  • 100 g fructe confiate (coajă de lămâie şi coajă de portocală)
  • 40 ml coniac
  • zahăr pudră pentru ornat

Mod De Preparare

1. Se dizolvă în laptele călduţ drojdia de bere şi o linguriţă de zahăr. Se acoperă şi se lasă într-un loc cald, 10 minute. Gălbenuşurile se bat cu un praf de sare, restul de zahăr şi zahărul vanilat. Stafidele se curăţă, se spală şi se usucă. Se amestecă cu fructele confiate tăiate cubuleţe şi coniacul.

2. Se frământă un aluat din făină, laptele cu drojdia de bere, untul frecat spumă, gălbenuşurile bătute cu zahărul. Se frământă energic, până se desprinde uşor de pe vas. Se acoperă şi se pune la dospit într-un loc cald. Se lasă să crească până îşi dublează volumul.

3. Tava de copt se unge cu unt şi se tapetează pe lateral cu hârtie de copt, tăiată după circumferinţa tăvii şi lată de 15 cm.

4. Aluatul crescut se presară cu stafidele şi fructele confiate şi se frământă din nou. Se pune apoi în tava pregătită cu hârtie de copt şi se lasă din nou la dospit 10-15 minute. Se coace în cuptorul încins, la foc mic, aproximativ o oră şi jumătate. După o oră se acoperă cu folie din aluminiu să nu se ardă deasupra. Se lasă să se răcească în formă, apoi se scoate şi se pudrează cu zahăr.

Evaluează