Glögg sau glogg este o băutură tradițională scandinavă pe bază de vin ce se servește pe timpul iernii, în special în preajma Crăciunului.
Glögg-ul este vin fiert cu diverse condimente. Condimentele au început să fie adăugate în vin datorită faptului că vinul era slab calitativ și avea, de cele mai multe ori un gust ciudat.
Vinul fiert în stil scandinav se diferențiază de glühwein, vinul fiert germanic prin prezența stafidelor și a migdalelor. În plus, glögg-ul se servește în pahare de dimensiuni mici.
1. Coaja de portocală se taie în fâșii late (interiorul portocalei nu se folosește)
2. Coaja de portocală, vinul, zahărul, cardamonul, cuișoarele, scorțișoara, ghimbirul, stafidele și migdalele se pun într-o oală.
3. Oala se pune pe foc, la foc potrivit timp de 10 – 15 minute, având grijă ca amestecul să nu ajungă la punctul de fierbere.
4. Se adaugă vodca și se servește cald.