Mod De Preparare
Somonul în foitaj este un preparat excelent pentru o masă specială, festivă, dar și pentru o masă obișnuită în familie. Carnea de somon este bogată în vitamine, minerale și acizi omega 3, deci este o rețetă perfectă pentru copii.
Cum se face somonul în foitaj
- Se spală spanacul. Într-o tigaie se încinge puțin ulei de măsline și se gătește spanacul la foc mediu.
- Când spanacul începe să scadă în volum se adaugă smântâna de gătit și cașcavalul ras. Se amestecă, se gătește puțin și se oprește focul.
- Aluatul de foitaj se taie în două părți.
- Se preîncălzețte cuptorul la 180 de grade Celsius.
- Bucățile de somon se curăță de piele și eventualele oase rămase. Se condimentează cu sare și piper.
- Somonul se pune pe mijlocul foii de foitaj. Se așază deasupra spanacul gătit cu smântână. Se împăturește somonul și se închid marginile presând cu degetele.
- Somonul în foitaj se unge cu oul bătut.
- Se dă la cuptor la 180 de grade Celsius, căldură sus și jos pentru 15 – 20 de minute.