Se trec bucăţile de crap prin câteva jeturi de apă rece, se şterg cu un prosop absorbant de bucătărie şi se condimentează cu sare şi piper.
Se aşază bucăţile de peşte într-o tavă, se stropesc cu zeamă de lămâie, ulei şi vin, se pun foile de dafin şi se bagă în cuptorul încins. Din când în când, se mai stropesc cu zeama din tavă, până se rumenesc.
După ce au căpătat culoarea aurie, se presară pesmetul pe toată suprafaţa şi se mai lasă tava în cuptor 15-20 de minute.
După ce s-au copt, se scot şi se acoperă cu felii de ouă fierte. Se mai presară parmezan, se stropesc cu sosul de vin şi se servesc ornate cu pătrunjel proaspăt şi cu felii de lămâie.