Ruladă de pui cu sos de mazăre – o masă completă, rapidă, sățioasă și extrem de aspectuoasă. Și, să nu uităm, mult mai sănătoasă ca altele! În 4 pași simpli faci o delicioasă ruladă de pui cu sos de mazăre, așa:
Taie pieptul de pui astfel încât să se poată rula. Bate-l ușor, condimentează cu sare şi piper, unge cu ulei şi dă la rece.
Pregăteşte umplutura din ardeii tocaţi mărunt, morcovul ras, ceapa şi usturoiul tocate fin. Legumele se călesc, se lasă să se înăbuşe. După ce au fiert, se adaugă pasta de roşii, sarea, piperul, pesmetul şi parmezanul.
Cu această compoziţie umple feliile de piept. Rulează şi prinde-le la capete cu scobitori. Aşază în tavă şi se bagă în cuptor.
Într-o cratiţă, topeşte untul, adaugă făina și apoi laptele călduţ, puţin câte puţin. Amestecă uşor până obţii o cremă asemenea unei ciulama. Adaugă mazărea din conservă şi condimentează cu sare şi piper, după gust.