Se spală sfecla şi se pune să fiarbă în apă cu sare. După ce a fiert, se scoate, se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe.
Se curăţă ceapa, ardeii, morcovii, dovleceii, se taie mărunt ca pentru ciorbă şi, împreună cu sfecla tăiată şi mazărea prefiartă, se călesc câteva minute în uleiul de măsline. Se adaugă apoi toată cantitatea de apă şi se lasă să fiarbă la foc mic.
Separat, borşul se dă în câteva clocote, verdeaţa se toacă mărunt şi se pregătesc crutoanele de pâine. Se stropesc cu puţin unt topit sau cu ulei de măsline, se presară usturoi tocat mărunt şi se bagă în cuptorul încălzit.
După ce au fiert legumele, se adaugă borşul, se condimentează cu sare şi piper şi se ornează cu verdeaţa tocată mărunt. Se serveşte cu smântână şi crutoane aromate cu usturoi.