Dovleacul și scorțișoară sunt combinația ideală pentru o tartă delicioasă de toamnă. Încearcă și tu această rețetă simplă!
1. Se pune untul tăiat cubuleţe într-un bol şi se amestecă cu un praf de sare. Se lasă câteva minute să se încălzească şi apoi se încorporează cu zahărul, iaurtul şi gălbenuşurile.
2. Se toarnă făina cernută şi se amestecă într-un singur sens să nu se formeze cocoloaşe. Se acoperă cu o folie şi se lasă la rece aproximativ o oră.
3. Se curăţă dovleacul de coajă, se fierbe în apă cu un praf de sare aproximativ 20 de minute, se încearcă cu o furculiţă dacă a fiert şi se scoate în sită să se scurgă. Bucăţile de dovleac se pasează cu blenderul şi se adaugă zahărul, zahărul vanilat, smântâna şi scorţişoara. Se amestecă bine până se obţine o cremă groasă.
4. Între timp, se tapetează o tavă de tartă cu unt şi făină sau cu hârtie pentru copt, se întinde aluatul pe margini, se toarnă crema de dovleac şi se bagă în cuptor.
Tarta cu dovleac și scorțișoară se coace la foc potrivit.