1. Se toacă pieptul de curcan, se adaugă oul şi se condimentează cu sare, piper alb şi cimbru proaspăt tocat mărunt. Compoziţia se frământă bine şi se formează gogonelele. Se pun să fiarbă în apă clocotită cu sare şi cu unt.
2. Roşiile se opăresc, se decojesc şi se pasează cu blenderul. Ardeii se curăţă de sâmburi, se spală şi se toacă mărunt.
3. Usturoiul se curăţă, se spală, se pisează şi se căleşte în uleiul de măsline amestecat cu untul. Se adaugă ardeii şi, spre sfârşit, piureul de roşii. Se condimentează cu sare, piper, se adaugă zahărul, cimbrul şi busuiocul pisat. Se lasă să fiarbă aproximativ 40 de minute.
4. Se verifică dacă au fiert gogonelele şi se scot cu spumiera pe un platou. Se servesc cu sosul de roşii dulce-acrişor şi se ornează cu frunze de busuioc verde.