1. Se ia pieptul de curcan, se feliază în bucăţi mai mari si se bat pe fiecare parte. Se condimenteză cu sare, boia şi piper şi se ung cu ulei. Se acoperă cu o folie şi se lasă la rece.
2. Între timp, se taie caşcavalul în bucăţi mai mari şi, dacă se poate, cu o formă rotundă. Se scot feliile de piept şi se pregătesc rulourile. Se aşază baconul, pieptul de curcan, caşcavalul şi se rulează.
3. Se stropeşte tava cu unt topit sau cu ulei de floarea-soarelui şi se aşază rulourile la distanţe mici unele faţă de celelalte. Dacă le preferaţi mai sărate, se presară un praf de sare şi se stropesc cu vinul alb şi puţină apă. Se bagă în cuptor, la 180 de grade.
4. Se pregăteşte salata de varză sau de sfeclă, se scot rulourile, se feliază şi se servesc pe frunze de salată verde.