(P) 6 sfaturi utile pentru o masă de Crăciun de succes

(P) 6 sfaturi utile pentru o masă de Crăciun de succes

De Stanescu Daria,

Sezonul sărbătorilor se apropie și, alături de el, dorința de a crea momente de neuitat în jurul mesei festive. Pentru a te asigura că masa de Crăciun este magică, lasă-te inspirată de recomandările de mai jos. 

Începe din timp planificarea meniului

Poți reduce semnificativ din stresul mesei de sărbători, dacă începi planificarea meniului din timp. Lasă-ți câteva zile la începutul lunii decembrie sau chiar din noiembrie, pentru a profita de discounturile disponibile. Astfel, vei avea și o gamă mai mare de alimente interesante, la prețuri avantajoase. De cealaltă parte, dacă faci cumpărăturile pentru masa de Crăciun pe ultima sută de metri, va trebui să te mulțumești cu ceea ce găsești. 

Zahărul, făina, conservele, fructele, ouăle sunt doar câteva dintre alimentele pe care le poți cumpăra în avans. Dacă reteta tiramisu o poți pregăti doar cu o zi înainte de masa de Crăciun, preparatele din carne se pot face cu 1-2 săptămâni mai devreme și le poți pune la congelator. Așa, în ziua de Crăciun vei petrece mai puțin timp în bucătărie și mai mult alături de rude și prieteni. 

Gândește-te bine care vor fi invitații tăi

Alegerea musafirilor este un aspect esențial al planificării mesei de sărbători, deoarece alegerile nepotrivite pot transforma seara în una mult prea zgomotoasă sau poate prea liniștită, atunci când te vezi nevoit să îți petreci mult timp pentru a deschide conversațiile. 

Primul lucru de care să ții cont vizează dimensiunile încăperii în care vei pune masa de Crăciun. Vrei să faci o petrecere mică, la care să inviți doar apropiații, sau spațiul îți permite să găzduiești 20-30 de persoane? Gândește-te la personalitatea fiecăruia, pentru a te asigura că se potrivesc unei  atmosfere festive. 

Deși rudele apropiate și prietenii sunt primii pe listă, poți lua în calcul să inviți colegi de la job, vecini sau simple cunoștințe, pentru o atmosferă cât mai diversă. Dacă ajungi la un echilibru între fețele familiare și necunoscuți (pentru unii dintre musafirii tăi), vei avea mai multe șanse de conversații interesante. 

Pune accent pe calitate

În sezonul sărbătorilor se aplică dictonul „calitate și nu cantitate'. Cu alte cuvinte, în loc să cumperi foarte multă mâncare, alege mai degrabă alimente mai puține, însă de o calitate mai bună. De exemplu, nu are rost să cumperi foarte multă carne de porc, dacă majoritatea musafirilor tăi preferă puiul sau peștele. 

Similar în cazul deserturilor de la magazin: alege produse sofisticate, de calitate, în locul celor de calitate îndoielnică, dar multe. 

Mizează pe ambianță

Atmosfera, muzica, luminile și prezentarea preparatelor tale fac parte din experiența de dining de sărbători. Acasă, tindem să ne concentrăm asupra mesei în sine, însă, pe lângă simțul gustului, și văzul, auzul, tactilul și mirosul sunt la fel de importante. 

Aprinde câteva lumânări parfumate și pune pe masă crenguțe de brad și turtă dulce cu aromă de scorțișoară. De asemenea, feliile de citrice uscate miros deosebit și arată minunat. Nu uita de muzică. Include melodii de sărbători la un volum suficient pentru a permite conversațiile. 

Simplifică masa de sărbători prin delegarea unor sarcini

Doar pentru că tu ești gazda mesei asta nu înseamnă că le vei face pe toate. Cel mai probabil este un eveniment în familie, astfel că poți implica rudele apropiate în planificarea mesei. Copiii pot împături șervețelele, în timp ce adolescentul familiei se poate ocupa cu tocarea unor legume sau de cumpărăturile din ultimul moment. 

Aprinderea lumânărilor, muzica de sărbătoare sau organizarea unor jocuri de societate după masă pot fi alte sarcini pe care să le distribui apropiaților. Astfel, fiecare se implică în organizarea acestei zile feerice.

Lasă-ți suficient timp pentru masa de Crăciun

Adesea, mesele în familie pot dura câteva ore bune. De aceea, sfatul nostru este să profiți de timpul petrecut împreună și de mâncarea pe care o împarți cu persoanele dragi. Nu te grăbi. 

Poți chiar oferi cadourile într-o pauză de la masă, iar o plimbare scurtă, după desert, poate fi alegerea potrivită pentru întreaga familie. Dacă spațiul îți permite, poți amenaja o zonă de dans. 

Acestea sunt doar câteva sfaturi pentru o masă de Crăciun de succes. Lasă-ți liberă imaginația și adaptează totul la preferințele tale. Cel mai important lucru este să te bucuri de mâncarea bună și de timpul petrecut alături de cei dragi. 

Sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO