Borş cu ştevie

De erikachivu,

Ingrediente

  • 2 morcovi
  • 1 felie rădăcină de ţelină mare
  • 1 ardei gras
  • 200 g ştevie congelată
  • 500 ml borş
  • 1 ceapă
  • 2 linguri ulei
  • sare

Mod De Preparare

Ce-ai zice să nu mai faci obişnuita mâncare de ştevie şi în schimb, de post, să faci un borş gustos de ştevie? Uite cum să faci:

1. Morcovii se trec prin răzătoare sau se taie cuburi mici, ţelina se taie mărunt, la fel şi ceapa. Ardeiul se taie cubuleţe sau fâşii.

2. În oala de fiert se încinge uleiul şi se călesc un pic legumele. Când s-au înmuiat, se toarnă apă şi se lasă la fiert.

3. Când legumele au fiert, se pun ştevia congelată şi borşul fiert separat. Se lasă un clocot, apoi se gustă de sare şi se aduce la masă, eventual cu ardei iute alături.

Evaluează
Trucuri culinare

Trucuri și secrete în bucătărie de la bunica

Nu ai un sucitor/făcăleț pentru a întinde aluatul? Nicio problemă, poți folosi de o sticlă de vin!

Busuiocul proaspăt se păstrează mai bine la temperatura camerei dacă îi sunt ținute tulpinile în apă.