Budinca de tapioca: ce este aceasta și cum se prepară ușor chiar la tine acasă

Budinca de tapioca: ce este aceasta și cum se prepară ușor chiar la tine acasă

Ingrediente

  • 3 căni lapte de cocos
  • 1/2 cană perle de tapioca
  • 1/2 cană apă plată
  • 1/2 cană zahăr brun
  • 10 ml esență de vanilie
  • fructe după gust

Mod De Preparare

Budinca de tapioca este o budincă dulce, aromată și surprinzător de ușor de pregătit, făcută adeseori cu lapte de cocos sau cu smântână.

Există mai multe metode de preparare a acesteia, iar consistența sa variază de la subțire și apoasă la cremoasă și consistentă. La baza acesteia se află tapioca în orice formă: perle, fulgi, făină sau sticks-uri. Cea mai celebră variantă este însă cea pe bază de perle.

În Anglia, acest desert este adeseori denumit de copii drept „ouă de broască', din cauza aspectului său perlat. Deși era cândva considerată cel mai urât desert servit în cantinele școlare copiilor din Marea Britanie, budinca de tapioca a început să prindă avânt și popularitate în restaurantele Michelin și în alte restaurante de renume.

Ce este însă această tapioca? Este amidonul extras din rădăcina de manioc, un arbust lemnos, potrivit doc.ro. Se găsește cel mai des la raionul de produse fără gluten din supermarket, precum și la magazinele naturiste. Se găsește sub multe forme.

Tapioca este o sursă importantă de calciu și fier. De asemenea, nu conține grăsimi saturate, susținând sănătatea inimii. Mai mult, este indicată persoanelor care vor să mai pună câteva kilograme fără riscurile adverse asociate consumului de grăsime și colesterol, întrucât o cană de perle de tapioca conține 544 de calorii și 135 de grame de carbohidrați.

Iată cum poți pregăti budinca de tapioca chiar la tine acasă, în câțiva pași simpli:

  1. Tapioca se lasă la înmuiat în apă și se lasă aproximativ o oră, până absoarbe în totalitate lichidul.
  2. Când s-a scurs timpul, se pun într-un vas laptele, zahărul, tapioca și esența de vanilie și se lasă pe foc timp de aproximativ 20 de minute.
  3. Se amestecă tot timpul, pentru a nu se prinde la fund.
  4. Când compoziția este mai consistentă. se ia de pe foc.
  5. Budinca de tapioca se servește fie simplă sau decorată cu fructe, fie dulce, fie rece.

Foto: 123rf.com

Evaluează
1star1star1star1star1star 5 / 5 - 1 vot