Cele mai rapide gogoși de la bunica

Cele mai rapide gogoși de la bunica

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 150 g brânză de vaci
  • 1 ou
  • 1 lingură și 1/2 de zahăr
  • 6-8 linguri de făină
  • 1 vârf de linguriță de praf de copt +oțet
  • ulei pentru prăjit
  • *Opțional, zahăr pudră vanilat

Mod De Preparare

Cea mai rapidă și gustoasă rețetă de gogoși pe care o poți face. Din 6 ingrediente, în 6 pași simpli. Fiecare gură luată e ca o întoarcere în timp, în bucătăria de la țară a bunicilor. O să o adori, au un gust incredibil datorită combinației perfecte de ingrediente simple.

  1. Bate oul cu zahărul. Adaugă și brânza de vaci. Cerne făina.
  2. Ia cam jumătate de linguriță rasă de praf de copt, stinge-l cu puțin oțet. Toarnă peste combinația de mai sus. Amestecă bine. O să obții o compoziție destul de moale și lipicioasă.
  3. Într-o cratiță înaltă, toarnă un strat înăltuț de ulei și încinge-l.
  4. Tapetează-ți mâinile cu făină. Formează din aluatul de mai sus niște biluțe pe care le dai, fix ca pe niște chiftele, prin puțină făină. Pune-le pe un fund de lemn, până se încinge uleiul.
  5. Pune-le cu grijă, pe rând, în uleiul încins bine. Prăjește-le pe fiecare parte până când devin rumen aurii și se pătrund.
  6. Scoate-le pe un șervețel de hârtie ca să scapi de uleiul în exces. Pudrează-le cu zahăr, când s-au răcit un pic.

Alte rețete savuroase de gogoși:

Gogoşi cu gem

Gogoşi pufoase

Gogoşi pentru copii

Evaluează
1star1star1star1stargray 4 / 5 - 1 vot
Alte rețete