Ciorbă de cartofi cu smântână gata în mai puţin de 2 ore. Iată o reţetă simplă şi foarte gustoasă.
1. Se curăţă ceapa, ardeii, morcovii şi ţelina. Se spală şi se pun să fiarbă în apă cu sare şi 2 linguriţe de ulei de măsline.
2. Se spală şi se curăţă cartofii, se taie cubuleţe şi se fierb separat în apă cu sare. După ce au fiert legumele, se scot, se scurg, ceapa se dă de-o parte, iar restul se pasează.
3. Piureul de legume se amestecă cu zeama în care au fiert, se adaugă sucul de roşii şi cartofii fierţi. Se condimentează cu sare şi piper şi se ornează cu fâşii de praz, pătrunjel şi tarhon, tocate mărunt. Se mai dă într-un clocot şi apoi se opreşte focul. Se serveşte cu smântână.