Ciorbă de salată verde

Ciorbă de salată verde

Ingrediente

  • 2 salate verzi proaspete
  • 1 ceapă mare
  • 2 morcovi
  • 1/2 țelină
  • 1 lămâie mare

Mod De Preparare

Ciorba de salată verde este o ciorbă specifică anotimpului cald, când în grădini și la piețe apar verdețurile de tot soiul. Este delicioasă, proaspătă și, desigur, foarte sănătoasă.

Salată verde putem găsi la supermarket în tot timpul anului. Cu toate astea, primăvara este momentul cel mai prielnic de a te bucura de ea. Atunci este proaspătă și ești sigură că nu provine din seră.

Există multe beneficii în consumul de salată verde. Este plină de vitamine – mai ales de vitamina A, din 100 de grame de salată verde putând să îți extragi 247% din doza zilnică recomandată, potrivit Ghid Nutriție. Frunzele proaspete de vitamina C conțin și foarte multă vitamina C. În plus, salata verde este un aliment foarte slab în calorii. Mai exact, 100 de grame de salată îți oferă 15 calorii, așa că poți mânca fără regrete din acest deliciu verde al naturii.

Folosim salată verde în tot soiul de combinații: în salate, în sandwich-uri, în aperitive. Însă o modalitate inedită de a o folosi este ciorba.

  1. Taie cubulețe ceapa, morcovii și țelina. Într-o oală încăpătoare, umplută pe trei sferturi cu apă, adaugă legumele tăiate și pune-le la fiert.
  2. Între timp, spală bine salata, frunză cu frunză. E posibil ca acestea să aibă urme de pământ sau chiar insecte.
  3. Când apa în care ai pus legumele a dat în clocot, adaugă frunzele de salată, rupându-le cu mâna.
  4. Așteaptă să dea din nou în clocot, mai lasă la fiert puțin, apoi adaugă zeama de lămâie și sare și piper după gust.
  5. Ia oala de pe foc și servește ciorba caldă. Opțional, o poți servi cu o lingură de smântână sau de iaurt.

Foto – 123rf.com

Evaluează
1star1star1stargraygray 2.5 / 5 - 6 voturi