1. Pieptul de pui se curăţă de pieliţe, se spală şi se taie cubuleţe. Se pune la fiert în apă cu puţină sare într-o oală de 3 litri.
2. Se curăţă ceapa şi gogoşarii, se taie solzişori şi feliuţe şi se pun în cratiţă împreună cu pieptul de pui. Restul legumelor se curăţă şi se adaugă treptat în oala cu ciorbă.
3. Separat, se opăresc roşiile, se decojesc şi se pasează cu blenderul. Pastele se pun în apa clocotită cu sare şi puţin ulei şi se fierb conform indicaţiilor de pe cutie. După ce au fiert, se scot în sită şi se lasă sub jetul de apă rece.
4. Peste legumele fierte, se adaugă pastele şi sosul de roşii. Se condimentează cu sare şi piper, se acreşte cu zeamă de lămâie şi se mai lasă să dea în câteva clocote. După ce s-a făcut, se serveşte ornată cu pătrunjel şi tarhon.