Ciuperci umplute şi salată verde

Ciuperci umplute şi salată verde

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 16 ciuperci albe potrivit de mari
  • 1 ceapă mică
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 60 g fulgi de ovăz
  • 1 lingura ulei
  • 2 roşii
  • 1 ardei gras verde
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lingurita piper alb
  • 1 legatura mărar
Pentru salată
  • 2 legaturi lăptuci sau salată verde
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri oţet din vin
  • 1 lingurita busuioc
  • sare
  • zahăr

Mod De Preparare

1. Ciupercile se şterg, se curăţă şi se spală. Codiţele se rup, se taie cubuleţe şi se călesc în ulei. Se adaugă ceapa şi usturoiul fin tocate şi se amestecă la foc mic până se călesc puţin. Se dau deoparte să se răcească.

2. Se adaugă roşiile şi ardeiul gras tăiate cubuleţe, cerealele, mărarul, sarea şi piperul şi se amestecă uşor. Ciupercile se umplu cu această compoziţie şi se aşază într-un vas pentru copt. Se pun în cuptorul încins şi se coc la foc potrivit, 15-20 de minute.

3. Pentru salată, frunzele de lăptuci curăţate şi spălate se rup, se pun într-un castron şi se stropesc cu un dresing făcut din ulei, 50 ml apă minerală, oţet, busuioc, sare şi zahăr după gust.

Evaluează