Coşuleţul cu merinde

Coşuleţul cu merinde

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 2 baghete sau 4 minibaghete
  • 500 g piept de curcan
  • 3 ouă
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita muştar
  • 200 g pesmet
  • 4-5 roşii
  • frunze de busuioc
  • 200 g cremă de brânză
  • ulei pentru prăjit

Mod De Preparare

1. Se taie pieptul de curcan fâşii, se condimentează cu sare şi piper şi se bate cu ciocanul de şniţele. Se ung cu puţin ulei de măsline să se frăgezească şi se bagă la rece, acoperite cu folie de plastic.

2. Între timp, se bat ouăle cu sare, un praf de piper şi o linguriţă de muştar, se pregăteşte pesmetul într-o farfurie şi se pune uleiul să se încingă.

3. Se trec bucăţile de carne prin pesmet-ou-pesmet şi apoi se pun să se prăjească 3-4 minute pe o parte şi 3-4 pe cealaltă parte. După ce s-au prăjit, se scot pe un prosop absorbant de bucătărie şi se lasă să se scurgă.

4. Separat, se taie baghetele, se ung cu crema de brânză, se taie roşiile rondele, se aşază şniţelele, se pun feliile de roşii şi se asezonează cu frunze de busuioc proaspăt. Se împachetează fiecare în folie şi şerveţele, se aranjază în coşuleţul pentru picnic şi se servesc la iarbă verde.

Evaluează
Alte rețete