Cotlet de porc cu ananas şi cartofi umpluţi

De Ileana,

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 600 g cotlet de porc
  • 1 compot de ananas rondele sau un ananas
  • rozmarin
  • cimbru
  • 1 lingurita miere
  • zeamă de la o lămâie
  • sare
  • piper praf şi boabe
  • 3-4 linguri vin alb
  • 8 cartofi
  • 200 g urdă
  • 100 g telemea de vacă
  • 1 legatura mărar
  • 1 ou
  • 50 g migdale prăjite
  • 2-3 linguri ulei de măsline

Mod De Preparare

1. Cotletele de porc se condimentează cu sare şi piper, se ung cu ulei, se aşază în tavă şi se pun la cuptor la foc potrivit. Se stropesc cu puţină apă şi se acoperă cu un capac.

2. Între timp, se spală cartofii şi se pun la fiert în coajă cu apă şi cu sare. După ce s-au fiert, se scot din apă şi se lasă să se răcească. Se curăţă de coajă şi cu o linguriţă se scoate miezul.

3. Într-un bol, se pune urda, brânza, mărarul, oul şi migdalele pisate, şi se obţine o cremă de brânză consistentă. Cartofii fierţi se umplu cu crema de brânză, se aşază într-o formă şi se lasă în cuptor 20 de minute.

4. Se scoate tava din cuptor, se întorc cotletele, se stropesc cu vin şi pe deasupra se pun rondelele de ananas. Se stropesc cu zeamă de lămâie, se ung cu miere şi se mai lasă în cuptor, la foc potrivit. Se aşază pe un platou, se ornează cu rozmarin şi se servesc cu un pahar de vin roşu.

Evaluează
Trucuri culinare

Dacă fursecurile pe care le-ai făcut au ieşit prea tari, pune în cutia în care le păstrezi o felie de pâine.

Fursecuri cu textură perfectă? Da, simplu: răcește aluatul înainte să îl coci (o oră e în regulă, peste noapte e perfect) și lovește ușor tava de cuptor când o scoți, ca să eviți lipirea fursecurilor de ea.