Cozonac cu stafide şi migdale

Cozonac cu stafide şi migdale

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 700 g făină pentru cozonac
  • 100 g zahăr
  • 150 g unt
  • 4 gălbenuşuri
  • 50 g drojdie proaspătă de bere
  • 80 g migdale
  • 100 g stafide
  • 3-4 linguri rom
  • 300 ml lapte dulce
  • sare
  • 1/2 baton de vanilie
Pentru ornat
  • 30 g migdale
  • 1 ou pentru uns

Mod De Preparare

1. Toate ingredientele se păstrează câteva ore la cald. Făina se cerne, gălbenuşurile se bat cu un praf de sare, untul se freacă spumă până se înmoaie, iar laptele se încălzeşte şi se aromează cu vanilie.

2. Pentru început se pregăteşte maiaua. Se dizolvă drojdia de bere şi o linguriţă de zahăr în 3 linguri de lapte călduţ. Se adaugă 2 linguri de făină, se amestecă uşor, se acoperă şi se lasă într-un loc cald, 10-15 minute, până începe să crească. Între timp, se dizolvă restul de zahăr în laptele călduţ, iar stafidele se spală, se curăţă, se usucă într-un şervet absorbant şi se stropesc cu rom.

3. Se frământă făina cernută cu maiaua crescută, gălbenuşurile cu sare, laptele călduţ şi jumătate din untul topit. Se frământă energic până se desprinde uşor de pe vas, se acoperă cu un şervet şi se pune la dospit, într-un loc cald, ferit de curent. Se lasă aproximativ o oră, până ce aluatul îşi dublează volumul.

4. Aluatul crescut se frământă din nou cu restul de unt, migdalele şi stafidele, apoi se acoperă cu un şervet şi se lasă din nou la crescut, jumătate de oră. Se împarte aluatul în nouă, din care se formează suluri din aluat, care se răsucesc şi împletesc în patru, în trei şi în două. Se suprapun şi se aşază într-o formă tapetată cu hârtie de copt. Se mai lasă 20-25 minute, apoi se unge cu ou şi se presară cu migdale tocate mărunt. Se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 45 de minute. În primele 10 minute focul se potriveşte la tare, apoi se reduce la mijlociu şi se coace în continuare.

Evaluează