1. Se topeşte margarina, se adaugă ciocolata, tăiată cubuleţe, şi cacaua. Se amestecă, până se omogenizează.
2. Se separă ouăle. Se bat albuşurile cu zahărul, praful de copt şi esenţa de rom. Gălbenuşurile se adaugă peste crema din margarin şi ciocolată. Se omogenizează, se toarnă peste albuşuri, treptat.
3. Într-o tavă, unsă şi tapetată cu hârtie, se toarnă amestecul anterior şi se introduce în cuptorul încins, la foc potrivit, cam 30 de minute. Când s-a copt, se scoate din tavă şi se lasă la răcit, apoi se taie în 2 foi egale. Se însiropează cu apă, zahăr şi rom.
4. Pentru cremă, se pune făina într-o crăticioară. Se adaugă laptele, câte puţin, amestecând continuu, apoi gălbenuşul, zahărul, romul şi se amestecă totul foarte bine. Se pune pe aragaz, la foc mic, până se îngroaşă. Se adaugă dulceaţa şi se mai lasă 5 minute, amestecând în continuare. Se ia de pe foc, se pune gelatina, se omogenizează.
5. Margarina se amestecă cu zahărul pudră. Se încorporează crema pregătită anterior. Se întinde pe foaie, se pune a doua foaie, se dă la rece, o oră.
6. Se pune laptele la foc mic, se adaugă dulceaţa, ciocolata şi se amestecă, până se topeşte ciocolata. Se stinge focul, se adaugă gelatina, se lasă cam 15 minute. Se poate glazurea ca un tort sau se taie în forme, glazurate fiecare în parte. Se dă la rece.