1. Se bat ouăle cu cele 7 linguri de zahăr până se topeşte zahărul. Se adaugă laptele, uleiul, amoniacul stins cu o lingură de zeamă de lămâie şi făina, până rezultă un aluat care să se poată modela ca o plastelină.
2. Se întinde o foaie foarte subţire şi se decupează fursecurile cu ajutorul unei forme sau al unui pahar. Se pun fursecurile în tava unsă şi se coc în cuptorul preîncălzit, la foc mare, 15-20 de minute, până se rumenesc foarte puţin pe fund.
3. Se lasă să se răcească şi, între timp, se face crema. Se dă rahatul şi lămâia întreagă (cu tot cu coajă) prin maşina de tocat sau la robot. Separat, se freacă margarina cu zahărul vanilat şi două-trei linguri de zahăr pudră, până devine ca o cremă. Se amestecă apoi compoziţia de rahat şi lămâie cu margarina.
4. Se umplu fursecurile şi se lipesc două câte două. Se dau 10-15 minute la frigider, să se întărească puţin crema.
5. Zahărul pudră se amestecă cu o lingură de amidon, se adaugă zeama de lămâie şi esenţa şi se pune pe foc, până clocoteşte. Se lasă apoi să se răcească, doar atât cât să se închege puţin, apoi se glazurează fursecurile şi se dau încă 10-15 minute la frigider, să se întărească glazura. Se servesc a doua zi.