1. Se bat ouăle cu zahărul şi apa până se topeşte tot zahărul şi se obţine o cremă de consistenţa smântânii. Se adaugă untul frecat spumă şi se înglobează rapid, apoi se toarnă în ploaie făina cernută şi cacaua şi se amestecă uşor.
2. Fructele, toate tăiate cubuleţe, se pun în această compoziţie şi se amestecă circular, de jos în sus. Se toarnă apoi în tava bine unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se coace la foc iute 30-40 de minute. După 20 de minute focul se reduce la potrivit.
3. Prăjitura coaptă se lasă puţin să se răcească şi se răstoarnă pe un platou. Când este complet rece, se stropeşte cu zeamă de lămâie, se pudrează cu zahăr şi se ornează cu fructe.