Începem, desigur, cu aluatul. Încălzește ușor laptele (nu trebuie să frigă la deget, dacă îl probezi). Amestecă în el drojdia instant și las-o 10 minute să se dizolve, apoi adaugă uleiul de măsline. Într-un vas mare (unul de mixer cu suport ar fi ideal) combină făina cu zahărul și sarea. Adaugă mixtura e lapte și frământă pentru 3-4 minute, până aluatul devine elastic și omogen. Acoperă vasul cu o folie alimentară și lasă-l așa între 30 de minute și 2 ore – în funcție de cât îi ia să își dubleze cantitatea.
Între timp, te ocupi de umplutură. Topește untul într-o crăticioară medie, adaugă făina, amestecă bine și ține pe foc timp de 1 minut. Adaugă laptele rece, amestecând continuu până începe să sfârâie și să se îngroașe, obținând consistența unei maioneze. Adaugă nucșoara, asezonează cu sare și piper. Lasă sosul să se răcească de tot. Separat, rade și amestecă brânzeturile alese, iar când se răcește complet sosul, combină-le.
Preîncălzește cuptorul, unge o tavă cu unt și tapeteaz-o cu hârtie de copt.
Împarte aluatul în 3-4 părți egale. Acum, pe rând, întinde-l cu sucitorul într-o formă ovală. Rulează ușor marginile, formând o bărcuță. Împarte egal pe fundul fiecărei bărcuțe în parte pasta de măsline apoi presară brânza deasupra. Transferă-le pe tava dinainte pregătită. Dă-le la cuptor timp de 10 minute până se rumenesc egal. Pune câte un gălbenuș de ou în mijlocul fiecărei khachapuri, unt, presară un pic de fulgi de chilli, nucșoară și sare de mare (opțional) și mai dă la cuptor încă 5-6 minute, la foc mediu.
Se servește amestecând gălbenușul moale de ou cu brânzica topită.
Foto: thinkstock.com