Marshmallows – bezele moi americane

Marshmallows - bezele moi americane

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 2 linguri gelatină (fără arome)
  • 125 ml apă rece
  • 200 g zahăr tos
  • 150 ml sirop de porumb
  • 60 ml apă
  • 1 praf de sare
  • 2 fiole esență de vanilie
  • 120 g zahăr pudră

Mod De Preparare

Le tot vedem în filmele americane, ca topping pentru delicioasa ciocolată caldă sau ușor coapte la focul de tabără…. Sunt atât, atât de bune dar și atât de scumpe la noi la magazine! Așa că… am decis să încercăm să le facem în casă. NU sunt greu de făcut, prepararea lo nu durează – practic – mult, dar trebuie să ai un pic de răbdare deoarece întregul proces se prelungește până a doua zi.

  • Tapetează cu puțin ulei o tavă dreptunghiulară nu foarte înaltă. Presară un strat subțire de zahăr pudră.

Pune apa rece într-un bol mic și presară deasupra gelatina. Lasă să stea 5 minute.

Separat, într-o crăticioară care nu lipește pusă pe foc mediu spre mare, amestecă împreună zahărul tos, jumătate din cantitatea de sirop de porumb, apa și sarea. Adu la fierbere și lasă să fiarbă un pic combinația, amestecând ocazional. În timp ce fierbe, toarnă restul de sirop în bolul unui mixer (de preferat unul cu picior, vă va fi mai ușor să lucrați).

Dă bolul cu gelatină la cuptorul cu microunde (la temperatură mare) până se topește de tot – circa 30 de secunde. Toarn-o peste siropul de porumb din bolul mixerului și amestecă la viteză mică. Fără a opri mixerul, toarnă încetișor și mixtura fierbinte din crăticioară. Mărind viteza de la mic la mediu, amestecă în continuare timp de 6-7 minute, până obții o spumă albă și pufoasă. Adaugă și vanilia. Amestecă ușor.

Toarnă mixtura pufoasă în tava mai devreme pregătită, întinzând-o uniform cu o spatulă. Presară  deasupra, prin sită și uniform, un strat fin de zahăr pudră. Lasă tava să stea, în loc rece și uscat, timp de 6-8 ore.

Cu ajutorul unui cuțit, desprinde uriașa bezea rezultată de pe marginile tăvii.

Scoate-o, cu gura în jos, pe o suprafață pe care ai presărat în prealabil niște zahăr pudră și mai presară deaupra încă un strat fin de zahăr. Cu ajutorul unui cuțit cu lamă bine ascuțită, taie în bucăți (de dimensiunile pe care le dorești) marshmallows-urile. Dă laturile lipicioase ale bezelelor prin puțin zahăr pudră și scutură excesul.

Se pot servi ca atare, ca topping pentru delicioasa ciocolată caldă sau ușor coapte la focul de tabără sau în cadrul altor mâncăruri.

Foto: 123rf.com

Rețetă cu Marshmallows

Prăjitură „rocky road' cu nuci

Evaluează