Peşte la grătar cu cartofi copţi

Peşte la grătar cu cartofi copţi

De Ileana Voicu,

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 4 bucati peşte (aproximativ 700 g)
  • 3-4 linguri ulei
  • 4 cartofi mijlocii
  • 50 g unt
  • sare
  • piper
  • 1 legatura pătrunjel verde
  • 1 lămâie

Mod De Preparare

1. Peştele se spală cu apă rece şi se şterge cu un şervet de hârtie. Se condimentează cu puţin piper, se stropeşte cu zeama de la jumătate de lămâie şi se lasă la rece 10-15 minute. Cartofii se spală şi se pun în folie din aluminiu.

2. Între timp, grătarul se încălzeşte foarte bine. Se ung bucăţile de peşte cu puţin ulei şi se pun pe grătarul foarte bine încins. Alături, printre feliile de peşte, se pun şi cartofii.

3. Se întorc bucăţile de peşte pe cealaltă parte, după aproximativ 10 minute, când se desprinde uşor de pe grătar. Se lasă apoi şi pe cealaltă parte, până se pătrunde bine.

4. La cartofii copţi se desfac puţin foliile din aluminiu, apoi se crestează cartofii şi se pune în fiecare cartof câte un cub mic de unt. Se mai lasă la copt 5-10 minute.

5. Peştele fript se dă cu un praf de sare, se presară cu pătrunjel verde şi se serveşte cu lămâie şi cartofi copţi.

Evaluează