1. Se cerne făina într-un bol şi se presară sarea, se adaugă oul, uleiul, apa minerală, drojdia dospită în lapte şi se amestecă uşor până se strânge şi se formează aluatul. Se acoperă cu un prosop de bucătărie şi se lasă să crească lângă o sursă de căldură.
2. Între timp, se pregătesc ingredientele: ardeii se taie rondele, roşiile la fel, iar ciupercile se decojesc şi se taie fâşii.
3. După ce a crescut aluatul, se întinde într-o tavă şi se pun ingredientele. Pentru început, se întinde pasta de roşii, se adaugă un strat de mozzarella tăiată fâşii, ciuperci tăiate feliuţe, ardei tăiaţi mărunt, măsline şi roşii tăiate felii. Se bagă tava în cuptorul încins şi se lasă aproximativ 40 de minute. Se serveşte cu sos de roșii picant sau dulce.