Plăcintă cu mere

Plăcintă cu mere

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 4-5 mere mijlocii
  • 110 g margarină
  • 220 g făină
  • 3 linguri apă
  • 90 g zahăr
  • 1/2 lingurita scorţişoară pisată
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 1-2 linguri zahăr pudră

Mod De Preparare

1. Se cerne făina într-un castron, apoi se pune margarina tăiată cubuleţe şi se rupe în bucăţi mici care se acoperă cu făină şi se formează din toată margarina şi toată făina nişte tăiţei mici. Se adaugă treptat apa rece şi se frământă rapid până se leagă compoziţia şi se obţine un aluat. Se acoperă apoi cu o folie transparentă şi se lasă la rece jumătate de oră.

2. Între timp, merele se spală, se curăţă de coajă, se taie în sferturi, apoi în câte 8-10 felii. Se pun într-un castron şi se presară cu zahăr vanilat şi scorţişoară pisată.

3. Se presară o lingură de făină şi se întinde trei sferturi din aluat într-o foaie subţire. Se pune în vasul pentru plăcintă şi se taie pe margini. Se pun feliile de mere şi se presară zahăr între straturi, iar deasupra se pune restul de aluat întins într-o foaie subţire.

4. Se lipesc pe margine cele două foi, iar în centru se fac câteva găuri cu furculiţa. Se coace în primele 10 minute cu focul la tare, apoi se reduce focul la mijlociu şi se mai coace 40-45 minute. Se lasă să se răcească, se taie felii şi se poate servi. Cine doreşte poate să presare deasupra zahăr pudră.

Evaluează