Plăcintă cu rinichi

Plăcintă cu rinichi

Ingrediente

Pentru aluat:
  • 200 g făină
  • 110 g unt
  • 1 praf sare
  • 3 linguri apă rece
  • un ou, pentru uns
Pentru umplutură:
  • 25 g făină
  • 250 g rinichi de porc
  • 500 g carne de vită
  • 1 lingura ulei
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 850 ml supă de vită din concentrat
  • 2 linguri zahăr
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Ai mâncat vreodată plăcintă cu rinichi? Poate nu-ţi vine să crezi, dar este delicioasă. Încearcă şi tu reţeta!

1. Pentru aluat, făina se amestecă cu sarea şi apoi cu untul. După ce se desface bine făina în unt, se adaugă apa şi se frământă. Aluatul se adună într-o bilă care se pune la rece 30 de minute.

2. Între timp, pentru umplutură, carnea şi rinichii bine spălaţi se taie cuburi mici care se trec prin făină amestecată cu sare şi piper. Într-o tigaie încăpătoare, se încinge uleiul şi se prăjesc pe toate părţile bucăţile de carne şi rinichi. Se scot cu o spumieră şi, în acelaşi ulei, se pun ceapa şi morcovii tăiaţi mărunt. Se lasă 5 minute, se repune carnea, se varsă supa falsă şi se presară zahăr. Se potriveşte gustul de sare şi piper. Se lasă să dea în clocot, apoi se reduce focul, se acoperă cu un capac şi se lasă la fiert, la foc mic pentru 2 ore.

3. Apoi, umplutura se pune într-un vas de cuptor şi aluatul se întinde într-o foaie care se aşază drept capac. Se găureşte, se unge cu gălbenuş, din aluatul rămas se modelează diverse figurine şi se dă la cuptor timp de 40 de minute.

4. Când aluatul este auriu-rumen e gata şi se aduce la masă.

Evaluează