Ai făcut vreodată plăcintă de ceapă? Dacă nu, acum e momentul să încerci, folosind această reţetă simplă!
1. Pentru aluat, se amestecă untul cu făina și sarea și, după ce s-a amestecat complet, se toarnă apă, puţin câte puţin. Apa trebuie doar să ajute legarea ingedientelor. Se înveleşte şi se dă la rece pentru o oră.
2. Pentru umplutură, ceapa se taie cât mai fin şi apoi se pune la călit în unt topit, în jur de 10 minute. Aluatul se întinde pe masa presărată cu făină şi apoi se transferă în tava de copt unsă cu unt.
3. Ceapa călită se pune pe fundul tartei şi apoi smântâna se amestecă cu laptele, făina şi gălbenuşurile. Se adaugă sare şi piper şi puţină nucşoară. Se toarnă amestecul peste ceapă.
4. Se dă tava la cuptor pentru 30 de minute, la foc mediu, şi apoi 10 minute la foc mare. Se lasă să se răcească 10 minute înainte de a o tăia.