1. Se topeşte drojdia în puţin lapte cald, peste care se adaugă o lingură de făină şi una de zahăr. Se lasă la dospit câteva minute. Se pun într-un bol mai mare făina, zahărul, sarea, fructele confiate, uleiul şi restul de lapte şi se amestecă cu maiaua până se obţine o cocă consistentă care se pune la dospit, la cald.
2. Separat se pregăteşte crema de brânză, se bat albuşurile spumă cu zahărul, se adaugă gălbenuşurile frecate cu puţină sare şi coajă de lămâie. Această cremă se amestecă cu brânza de vaci şi cu feliile de portocală tăiate cubuleţe şi se pune la rece.
3. Se încinge cuptorul la o temperatură de 170º C, se tapetează tava cu hârtie de copt sau cu unt şi cu făină şi se întinde aluatul în mod egal. Peste aluat se pune crema de brânză şi peste brânză, glazura care se pregăteşte pe loc. Se bat albuşurile cu zahărul, se adaugă gălbenuşurile, uleiul, o lingură de făină şi zahă-rul vanilat. Se întinde glazura uniform şi se presară boabe de struguri pe toată suprafaţa tăvii.
4. Se coace 60 de minute, se scoate din cuptor, se dă la rece şi se serveşte cu cafea sau cu ceai.