Prăjitură cu cremă de lămâie şi caramel

Prăjitură cu cremă de lămâie şi caramel

Ingrediente

Pentru blat:
  • 2 x 125 g unt plus 50 g
  • 2 x 120 g făină
  • 2 x 100 g fulgi de nucă de cocos
  • 2 x 225 g zahăr
Pentru cremă:
  • 1 lămâie și jumătate
  • 80 g unt
  • 70 g zahăr
  • 2 ouă
  • 130 ml frişcă lichidă rece
Pentru decor:
  • 150 g zahăr pudră
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 100 g nuci măcinate
Pentru tavă:
  • 25 g unt

Mod De Preparare

Combinaţia de lămâie şi caramel este delicioasă! Încearc-o şi tu în aceqastă prăjitură cu cremă de lămâie şi caramel. Reţeta este simplă!

1.  Pentru foi, se amestecă untul, făina, fulgii de cocos şi zahărul, iar amestecul rezultat se pune într-o formă de copt unsă cu 25 g unt. Se coace 10 minute, se lasă să se răcorească şi apoi se scoate. Se repetă operaţiunea pentru a doua foaie.

2.  Lămâilor bine spălate li se răzuie coaja şi se presează de suc. Într-un vas se amestecă sucul, coaja cu zahărul şi ouăle.  Apoi, vasul cu acest amestec se transferă la bain-marie amestecând continuu timp de 10 minute.

3.  Se scoate apoi de la bain-marie, se pune untul foarte rece şi se amestecă până ce acesta se topeşte. Frişca lichidă rece se bate şi, după obţinerea spumei, se amestecă în crema de unt. Se dă la rece 30 de minute.

4.  Într-o tavă, se aşază o foaie, se unge cu crema de lămâie şi se acoperă cu a doua foaie peste care se presară nucile uşor mărunţite. Se prepară caramelul pentru care zahărul pudră se pune la topit şi, când a devenit auriu spre maro, se toarnă frişca lichidă. Se amestecă un minut şi se toarnă peste prăjitură. Se lasă aşa într-un loc răcoros de pe o zi pe alta.

Evaluează
Alte rețete