Prăjitura înghețată falsă este delicioasă și nu se face greu, deși arată foarte bine. Să vedem o rețetă simplă, care va fi pe placul tuturor.
1. Pentru blat: Se separă albușurile de gălbenușuri la cele 6 ouă. Albușurile se bat spumă cu zahărul până se întăresc bine. Apoi se adaugă pe rând gălbenușurile, amestecând după fiecare. Se adaugă ușor făina, apoi cacao.
2. Compoziția se pune în tava de cuptor pe hârtie de copt. Se lasă la cuptor aproximativ 20 de minute sau până când scobitoarea introdusă în centru iese curată.
3. Pentru crema 1: Se amestecă laptele, gălbenușurile și zahărul vanilat și se țin la foc mic până când crema se îngroașă. Se lasă la răcit.
4. Untul se freacă spumă cu zahărul și după ce s-a răcit crema, se adaugă peste ea, amestecând bine.
5. Pentru crema 2: Albușurile, zahărul și zahărul vanilat se bat la bain marie până se încălzesc, apoi se iau de pe foc și se bat în continuare până se răcesc.
6. Crema 1 se pune peste blat și se întinde bine cu lingura. Pest ea se adaugă crema 2. Se lasă la frigider câteva ore înainte de a fi tăiată.