Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă, apoi se adaugă gălbenuşurile, zahărul tos, făina şi vanilia şi se bat bine în continuare. Se toarnă compoziţia în tava tapetată cu hârtie pentru copt şi se bagă în cuptor. După ce s-a copt, se scoate din cuptor şi se lasă blatul la răcit.
Separat, se bate frişca cu 2-3 linguri de zahăr pudră şi se lasă la rece. Într-o cratiţă, se topeşte zahărul, se adaugă ouăle bătute, vanilia şi laptele fierbinte şi se lasă să fiarbă câteva minute.
În acest timp, se pune gelatina în apă rece, se amestecă până se topesc toate granulele şi se toarnă în crema caramel. Se amestecă bine până începe să clocotească, apoi se ia cratiţa de pe foc şi se pune în apă rece, amestecându-se continuu astfel încât să se răceasă, dar să se şi întărească. Crema caramel se amestecă cu frişca până se obţine o cremă fină şi foarte pufoasă.
Blatul se scoate din tavă, se taie în două părţi, dintre care una mai subţire, pentru a putea fi pusă pe deasupra. Se topeşte zahărul şi se amestecă cu nuca tăiată julien şi apoi se toarnă pe o tavă tapetată cu unt topit. Cranţul se zdrobeşte şi se aşază pe foile de blat. Între cele două foi se pune crema caramel, într-un strat mai gros şi se lasă la rece. Se ornează cu ornamente făcute din caramel.