1. Se curăţă pieptul de pui, se trece printr-un jet de apă rece, se şterge cu un prosop absorbant de bucătărie şi se unge cu ulei de măsline, se condimentează cu sare, piper şi cimbru, se stropeşte cu puţină apă şi se bagă în cuptorul încins.
2. Separat, într-o crăticioară, se pune untul să se topească la foc mic, se adaugă făina cernută şi laptele călduţ şi se amestecă uşor să nu se formeze cocoloaşe. Se adaugă un praf de sare, puţin piper şi un praf de nucşoară.
3. Gutuile se curăţă de coajă, se taie rondele şi se pun în tavă peste carnea de pui. Se stropesc cu zeama de lămâie ca să nu îşi schimbe culoarea. După ce s-au copt, se toarnă sosul béchamel şi se mai lasă câteva minute în cuptor.
4. Pieptul de pui se serveşte cu sosul béchamel şi cu feliile de gutui. Se ornează cu crenguţe de cimbru.