Pui pe pat de orez cu cârnaţi, o combinaţie inedită pe care trebuie să o încerci, mai ales că reţeta e foarte simplă.
1. Se curăţă puiul de pieliţe, se spală în 2-3 ape şi se lasă câteva minute în apă clocotită.
2. Se pregăteşte, între timp, orezul. Se spală orezul şi se căleşte 3-4 minute în unt. Se adaugă supa de pui şi se lasă să fiarbă la foc potrivit. Se adaugă sare şi piper, după gust.
3. Puiul tăiat bucăţi se rumeneşte în cuptor, împreună cu cârnaţii, apoi se servesc pe pat de orez, cu cimbru proaspăt şi feliuţe de gogoşar.