Raţă umplută

Raţă umplută

Ingrediente

  • 1 raţă
  • măruntaiele de la raţă
  • 2 ouă
  • 2 linguri orez
  • ulei
  • 1 cutie ciuperci
  • 1 chiflă
  • 1 ceapă
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Raţă umplută cu ciuperci – un fel special pentru zile de sărbătoare şi nu numai. Iată reţeta:

1.   Se curăţă raţa, se spală foarte bine, după care se asezonează cu sare şi piper.

2.   Se pune la fiert orezul în apă cu sare, iar într-o altă cratiţă se pun măruntaiele la fiert.

3.   Între timp, se scurg de apă ciupercile şi se taie mărunt. Se curăţă ceapa, se taie şi se căleşte în ulei, iar chifla se înmoaie în puţină apă.

4.   Măruntaiele fierte se lasă la răcit, după care se dau prin maşina de tocat. Se amestecă apoi cu ceapa, chifla, orezul, ouăle şi se asezonează cu sare şi piper.

5.   Se umple raţa cu compoziţia rezultată, apoi se pune într-o tavă. Se stropeşte cu puţină apă şi ulei şi se dă la cuptor pentru aproximativ o oră.

6. Din când în când, se stropeşte raţa cu sosul din tavă. Este gata când este rumen-arămie.

Evaluează
1star1stargraygraygray 2 / 5 - 1 vot