Se spală roşiile, se şterg de apă cu un prosop absorbant, apoi se taie capacul. Se scoate miezul din interiorul roşiilor şi se lasă apoi să se scurgă cu gura în jos, într-un bol de sticlă.
Separat, se pun două ouă să fiarbă şi, după ce au fiert, se curăţă de coajă, se scot gălbenuşurile, care se pun într-un bol, iar albuşurile se aruncă.
Celelalte două ouă se sparg şi se separă albuşurile de gălbenuşuri. Acestea din urmă se pun în bolul cu gălbenuşurile fierte. Se adaugă sare, piper şi muştar şi se bat bine cu mixerul, împreună cu uleiul, până se obţine maioneza.
Se adaugă porumbul fiert în maioneză şi se amestecă uşor, ca să nu se taie. Se umplu roşiile cu sosul de maioneză şi porumb şi se lasă câteva ore la rece, până se servesc. Roşiile umplute cu porumb se ornează cu frunze de pătrunjel verde.