Salată de crudităţi cu pastramă de vită

De Ileana,

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 300 g pastramă de vită
  • 4 gulii tinere
  • 2-3 morcovi
  • 1 ceapă roşie
  • 2-3 fire ceapă verde
  • 2-3 linguri hrean ras
  • sare
  • zahăr
  • piper
  • 1 lingurita ulei de măsline
  • pătrunjel verde
  • 2-3 linguri oţet de vin

Mod De Preparare

1. Se aleg gulii proaspete. Se curăţă, se spală şi se taie felii subţiri. Morcovii se curăţă, se spală şi se taie fideluţă, iar ceapa se taie solzişori. Ceapa verde se toacă mărunt.

2. Toate legumele astfel pregătite se pun într-un castron şi se stropesc cu un sos făcut din oţet, 2 linguri de apă, sare, zahăr şi piper după gust. Se amestecă uşor şi se lasă deoparte 5 minute.

3. Pastrama se taie felii şi se aşază pe farfurii. Se adaugă salata de crudităţi, câte o linguriţă de hrean ras şi câteva picături de ulei. Se ornează cu pătrunjel verde.

Evaluează
Trucuri culinare

Pentru a da culoare frumoasă prăjiturilor, cozonacilor, plăcintelor şi cornuleţelor, unge-le deasupra cu cafea cu lapte înainte de a le pune la cuptor

Ai ars fundul prăjiturilor/fursecurilor? Nu le arunca, dă jos partea arsă cu ajutorul unei răzătoare cu găuri mici (din aceea pentru coaja de lămâie)