Saleuri cu cremă de brânză

Saleuri cu cremă de brânză

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

pentru aluat
  • 250 g făină
  • 1/2 pachet praf de copt
  • 125 g unt sau margarină
  • 1 ou
  • 2 gălbenuşuri
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • seminţe de mac
  • seminţe de susan
  • seminţe de floarea soarelui
  • brânză de oi
pentru umplutură
  • 100 g telemea de vacă
  • 100 g brânză proaspătă de vaci
  • 1 lingura smântână
  • 1 lingurita muştar
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

1. Se amestecă făina cu praful de copt, untul, oul bătut cu un gălbenuş şi zeama de lămâie. Se frământă, se acoperă cu folie transparentă şi se păstrează la rece 30 minute.

2. Între timp, se prepară umplutura. Se pasează brânza proaspătă şi se amestecă cu telemeaua rasă fin, muştarul şi smântâna. Se potriveşte la gust cu sare şi piper şi se freacă până ce devine o cremă omogenă.

3. Se întinde aluatul într-o foaie groasă de 3 mm şi se taie în romburi. Se pun într-o tavă de copt şi se ung cu gălbenuş. Jumătate se presară cu mac, susan, seminţe de floarea soarelui şi brânză de oi rasă. Se coc în cuptorul încins, aproximativ 15 minute.

4. Se lasă saleurile să se răcească puţin şi se ung cu crema de brânză. Se unesc două câte două, se pun pe un platou şi se servesc ziua următoare.

Evaluează