1. Carnea se spală, se curăţă de pieliţe şi se pune într-o tavă potrivit de mare. Se unge carnea cu ulei, apoi se toarnă câte puţin vin îndoit cu apă şi se pune în cuptorul încins. Se lasă la foc iute jumătate de oră, apoi se condimentează cu sare, piper şi verdeaţă şi se lasă în continuare, la foc potrivit, 20-25 minute. Din când în când se stropeşte cu sosul din tavă.
2. Când se răceşte friptura se taie oblic, în felii groase de maxim 1 cm. Bagheta se taie bucăţi, apoi se taie în jumătăţi şi se unge cu crema de brânză cu verdeaţă. Se stropeşte cu suc de roşii condimentat după gust cu sare, piper, verdeaţă uscată şi usturoi pisat, apoi se pun feliile de carne şi salata verde.