1. Pieptul de pui se spală, se curăţă de pieliţe şi se taie felii groase de 1 cm. Se condimentează cu sare şi piper şi se păstrează la rece 10-15 minute. Ouăle se bat cu un praf de sare şi piper.
2. Pe fiecare bucată de carne se pune câte o felie de şuncă şi se dau prin făină, ou şi pesmet. Se prăjesc într-o tigaie încinsă cu ulei, la foc potrivit. Se lasă apoi la scurs pe o hârtie absorbantă.
3. Pentru sos, se toacă ceapa mărunt şi se căleşte uşor în 2 linguri ulei. Se stinge cu 2-3 linguri de apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit. Se adaugă roşiile curăţate de coajă şi tăiate cubuleţe. Se lasă pe foc până când sosul devine legat şi se condimentează cu sare, piper, busuioc şi oregano.
4. Când se servesc, se pot adăuga şi câteva capere murate.