Se spală puiul, se opăreşte şi apoi se pune la fiert. Când a început să dea în clocot, se ia spuma şi se pun toate legumele curăţate şi spălate în prealabil.
Se lasă să fiarbă şi, după ce au fiert, se scot legumele şi puiul. Se desface carnea de pui de pe oase, se taie cubuleţe şi se pun apoi în supă. Se aleg morcovii, se taie rondele şi restul se taie în funcţie de preferinţe.
Separat, se pun tăieţeii să fiarbă în apă cu un praf de sare şi se lasă să clocotească. După ce au fiert, se scot în sită şi se scurg.
Se pun tăieţeii în supă, se condimentează cu sare şi piper măcinat şi se lasă să mai dea în clocot câteva minute. Se serveşte ornată cu boabe de mazăre şi verdeaţă tocată mărunt.