1. Se curăţă morcovii, ceapa, pătrunjelul şi ţelina. Se spală şi se taie bucăţi. Se pun în oală cu sare, apă şi ulei, se acoperă cu un capac şi se lasă să fiarbă la foc mic.
2. Între timp, se feliază pâinea integrală, se taie cubuleţe şi se pun în tavă. Se stropesc cu margarină topită şi se condimentează cu sare, pătrunjelul pisat şi nuca măcinată.
3. Crutoanele se pun la cuptor să se rumenească. Se verifică dacă au fiert legumele şi apoi se scot cu spumiera din oală, ceapa se aruncă, se opresc doi morcovi pentru ornat, iar restul se pasează.
4. Piureul de morcovi se amestecă cu zeama în care au fiert. Se condimentează cu sare şi piper, se adaugă puţin ulei şi se mai lasă să clocotească 5 minute. Supa-cremă se serveşte cu rondele de morcov, crutoane şi pătrunjel proaspăt.