Tobă de porc

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in:

Ingrediente

  • 1 cap întreg de porc
  • rinichii
  • inima
  • câteva bucăţi şorici
  • 3 foi dafin
  • 2 lingurite boabe de piper
  • piper măcinat
  • sare
  • 1 stomac de porc
  • 2 linguri oţet

Mod De Preparare

O reţetă tradiţională de toba de porc care se face foarte repede şi e foarte gustoasă. Iată reţeta de toba de casa!

1.   Pentru această toba de porc, tot capul de porc se pârleşte bine, se curăţă şi se taie. La fel, celelalte ingrediente. Se pun toate ingredientele într-un vas mare cu apă rece şi oţet şi se lasă aşa timp de 30 de minute. Apoi, se mai trec încă o dată pe sub un jet de apă rece.

2.   Se aşază la foc toate ingredien­tele pentru toba de casa într-o oală suficient de mare, de aproximativ 7 litri. Se lasă să dea în clocot, se ia spuma şi apoi se pun sarea, foile de dafin şi piperul boabe.

3.   Se lasă la fiert în jur de 2 ore, timp în care şi stomacul porcului se pune în apă rece cu oţet. După ce toată carnea a fiert, se taie bucăţele mici care se amestecă cu sare, piper măcinat şi puţină zeamă în care au fiert. Se pune amestecul în stomacul curăţat, se coase, se fac câteva găuri cu o andrea şi se pune din nou la fiert în apa în care au fiert iniţial ingredientele. Se lasă aproximativ 30 de minute.

toba de porc - felii de toba de casa

Toba de porc facuta in casa nu trebuie sa lipseasca de Craciun de pe masa ta!

4. După acest timp, se scoate toba de porc pe un suport de lemn şi se aşază deasupra alt suport de lemn peste care se aşază greutăţi. Toba de casa se lasă să se răcească aşa până a doua zi.

ELLE.ro
Unica.ro
AVANTAJE.RO
Sfatul medicului