Tocăniţă cu sos picant

De Ileana,

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 800 g muşchi de porc
  • 1 kg roşii moi
  • 4 ardei roşii
  • 2 cârnaţi de casă
  • sare
  • 2 ardei iuţi
  • 2-3 legaturi ceapă
  • 1 legatura usturoi
  • 5 linguri ulei de floarea-soarelui
  • piper negru şi roşu măcinat
  • pătrunjel

Mod De Preparare

  1. Se curăţă carnea de pieliţe, se taie cubuleţe şi se pune să se călească în uleiul încins. Se amestecă continuu să nu se lipească.
  2. Separat, se curăţă şi se spală ceapa, ardeii şi usturoiul se taie mărunt. Se pun peste carnea înăbuşită împreună cu cârnaţii tăiaţi bucăţi şi se lasă să se călească în continuare. Se adaugă apă fierbinte din când în când, ca să nu se lipească bucăţile între ele.
  3. În acest timp, se spală roşiile şi se opăresc câteva minute, apoi se decojesc şi se taie în bucăţi mai mari. Se verifică dacă a fiert carnea, se condimentează cu sare şi piper, apoi se pun roşiile.
  4. Se bagă cratiţa la cuptor aproximativ 20 de minute. După ce s-a făcut tocăniţa, se toacă pătrunjelul proaspăt şi se presară pe deasupra. Se serveşte cu mămăligă sau cu pâine coaptă pe vatră.
Evaluează
Trucuri culinare

Depozitează condimentele într-un loc uscat și întunecat, și nu deasupra/în apropierea aragazului. Umiditatea, lumina și căldura vor face ca ierburile și condimentele să își piardă aroma.

Dacă fursecurile pe care le-ai făcut au ieşit prea tari, pune în cutia în care le păstrezi o felie de pâine.